Sunt sigur ca ati auzit de recentul veto al Chinei si Rusiei in Consiliul ONU referitor la aplicarea de sanctiuni Siriei, pentru modul in care guvernul din aceasta tara se ocupa de manifestantii anti-guvernamentali ( aproximativ 7000 de morti de cand au inceput protestele siriene ). Motivul celor doua tari este unul foarte simplu: Siria este unul din marii clienti pentru armament si tehnologie militara ruseasca.
Dupa caderea regimului lui Gadaffi din Libia, care cumpara armament rusesc de cateva sute de milioane de dolari, rusii nu privesc cu ochi buni pierderea clientului sirian. Ba chiar considera aceste sanctiuni un atac direct asupra economiei rusesti. Haideti sa comparam cifrele de dinainte de 1990 si cele actuale: In timpul Razboilui Rece, Uniunea Sovietica exporta armament in valoare de maxim 80 miliarde de dolari, dupa care aceasta valoare a scazut brusc cu 90%, de abia anul trecut vanzarile de armament revenind la aproximativ 14 miliarde de dolari. Aceasta suma s-ar apropia de 20 miliarde de dolari, daca nu ar fi cazut regimul libian ( 4 miliarde $ ) si daca nu ar fi embargoul asupra Iranului ( aprox 12 miliarde $ ). Deci in momentul de fata Rusia nu mai are de gand sa pierda inca 5 miliarde $, cat reprezinta comenziile siriene de armament.
Care este dimensiunea sociala a industriei de armament rusesc: in anii 80, aceasta industrie angaja peste 9.000.000 de oameni, momentan aceasta cifra este sub trei milioane de angajati. Daca e sa socotim si industriile adiacente, slujbele a catorva milioane de rusi sunt dependente de aceasta industrie. Un numar de loc de neglijat de alegatori/sustinatori. Pietele pierdute de URSS si care Rusia incearca sa le recupereze: fostele tari din Europa de Est, Asia de sud est, Africa si Orientul Mijlociu ( nu socotim China, care nu e atat de interesata sa cumpere armament rusesc, cat sa fure tehnologiile, iar India a cam renuntat la armamentul rusesc in favoarea celul european si americat, la care acum are acces ). Datorita lipsei acute de bani a noului stat rusesc, producatorii de armament s-au orientat exclusiv spre export, lucru care a salvat destule locuri de munca rusesti. Lipsa acestor bani a dus si la intarzierea sau anularea unor proiecte de dezvoltare de armament: proiectul submarinului diesel-electric LADA (inlocuitorul clasei KILO), avionul de vanatoare si bombardament SU-34 ( inlocuitorul lui SU-24 ), sistemul antiaerian S-500 ( succesorul lui S-400 ), etc.
In lumina acestor cifre, nu e de mirare atitudinea Rusei fata de regimurile totalitare: prefera sa le sustina, aceastea fiind clienti fideli ai industriei de armament rusesc.
Surse: jane’s defence, pravda, ausairpower.net, strategypage









